Toata viața am fost atras de femei rătăcite sau pur și simplu proaste. Nu mă interesează ce gândesc sau ce simt ele, important e să ajung rapid in patul lor unde să imi văd de treabă. Nu am fost preocupat si nu intră nici măcar in discuțiile mele, de feministele viforoase și dezlănțuite, alea care sunt abonate la reviste lucioase - cele care iși ghidează viața după rubricile ”Cum să...” ( cum să mimezi orgasmul, cum să il faci nebun după tine, cum să minți fără să te prinda...). Fac pasiuni lungi, uneori de zile-ntregi, pentru femeile foarte frumoase, perfecte din profil și din spate, din cap pâna-n picioare.... Femeile arătoase când fac dragoste și se strâmbă de plăcere, sau când plâng și se schimonosesc de durere, tot frumoase rămân - genul asta de deformație elastică a chipului unei femei frumoase, imi stârnește cheful de a o lovi... Nu de a o bate măr (pentru asta trebuie să ai timp) ci de a o plezni peste față când facem amor intr-o poziție convenabilă, ca acum...
Buf!...Ușa se deschide de perete. In picioare stă un tip imbracat in costum - privirea imi fuge instantaneu catre fotografia inramata de la capul patului in care e el ținând-o in brațe pe ea... E soțul ei! Primul impuls e s-o intreb de ce dracului m-a chemat la ea... Niciodată nu am mai fost prins...Nu știu cum să reactionez dar nu simt frică. Gandesc limpede si nu am reflexele paralizate... Ma dau jos din pat și rămân fixat cu ochii la el
- Vă și cronometrați? intreabă el, cu ochii la ceasul de la mâna mea
Tipul, sub masca lui calmă, e mai tensionat ca mine și se vede asta chiar daca stă sprijinit de colțul ușii intr-o pozitie relaxată...
- Știți...Eu o plac mult...mă aud spunând, fără să imi pese dacă o să trezesc vreo reacție cu vorbele astea, in el sau in ea
- O placi?... De câte ori pe săptămână?
Tac...Niciodata nu mi-am pus intrebarea asta... O fac cu nevastă-sa de câte ori ne potrivim. La timp liber sau chef...
- De când sunteți impreună? intreaba el
In subconștient, eram sigur că o să vină si intrebarea asta...Ce stupida si dureroasa e ”De când sunteți impreună?” de parca ar conta asta odata ce-ți vezi nevasta regulată de altul... Imi vine sa ii raspund că ”de ieri” dar eu stiu că nu e așa - cred că și el știe...
- Inventează dracului ceva! urlă el. Răspunde! Spune!...
Tresar... Cine sa inventeze?... Eu?... Ea?... Pâna una-alta, ea tace. Tace si nu ne privește pe niciunul din noi deși ea e cea care ne-a adus față in față. Ea e cea mai vinovată de toată porcăria asta...
- Te sperii usor? caută el să mă provoace intr-un fel
- Nu...
- Te-am intrebat pentru că ea are o sensibilitate aparte pentru oamenii care ii stârnesc instinctul matern, de pildă bărbatii care se sperie cand tună și cand se ridică vocea la ei...
Aș fi vrut să ii spun că ea are o sensibilitate aparte pentru oamenii care știu să ii spună povești. Sigur, in multe dintre ele nici ea nu crede pentru că femeia poate fi convinsă doar daca vrea ea să fie, si te lasă sau nu să vezi asta... I-aș spune ăstuia că degeaba are multi bani si se-nțolește-n costum dacă nu știe să ii spună o poveste soției lui...
Ea râde ușor, face hihi!... probabil că mi-a citit gandurile...
- Știți...incep eu
- Nu știu nimic, imi taie el vorba. Credeam că știu, dar m-am înșelat...Nu știu nimic...
Bine, zic eu in gând, atunci mi-ai pregătit terenul pentru o cacealma
- Ea voia de mult să vă părăsească, ii spun. Dar nu știa cum s-o facă...
Tipul amuțește... Nu face nimic altceva decat să stea sprijinit in tocul ușii și să respire... Realizez abia acum ce tablou penibil - ea, goală sub un cearsaf pe care-l strânge la piept si eu, complet dezbracat in fata lor. Sau el e in costum in fata noastra?....
Nu stiu cât am stat asa...Un minut, un an, un secol...
El pleacă fără să spuna un cuvant. Iese inchizând ușa calm, cu pași siguri, de om care știe ce are de făcut de acum inainte.
Ea rămâne...Rămâne cu ochii in dreptul ușii, acolo unde el statuse...
Eu am stări contrarii care se succed cu repeziciune. Să plec? Să stau?
Sau să o mângâi pe păr, așa cum faci cu o fată straină față de care nu simti dragoste ci doar milă că tocmai a parasit-o cel pe care-l iubea...
In cealalta camera la radio se da un cantec pe care nu l-am mai auzit de cand eram adolescent...
In timp ce liftul urcă mă uit pe peretele cabinei la cifrele din plastic care se aprind in ordine logică. Le urmăresc cu privirea gândindu-mă in altă parte - la faptul că toata viața am vrut să invăț. Am incercat să stau mereu lângă cei mai in vârstă, sau mai experimentați, sau mai inventivi decât mine. Până și la scoală, in clasele primare stăteam în aceeași bancă cu Todoruț care era repetent și care știa să scuipe printre dinți...
Liftul se oprește, ies și ajung in fața apartamentului. Preșul e strâmbat - probabil femeia de servici când a spălat pe jos l-a mutat de la locul lui... Intru in casă, radioul e pornit iar din dormitor se aude un scârțâit cadențat de parcă s-ar da in leagăn un copil nervos... Dar ce caută acasă la ora asta? e singura intrebare care imi vine-n minte si deschid ușa larg...
In pat e iubita mea sub un tip, intr-o poziție convenabilă...Am un moment de șoc - mi se răcesc mâinile iar durerea e atât de mare incât nu simt nimic. Nu pot decât să respir...
Ma sprijin de tocul ușii iar el se dă jos din pat și stă - imaginea e cu atat mai ridicolă cu cât amândoi suntem in picioare, eu imbracat in costum, el gol. Ea iși trage cearșaful acoperindu-și sânii - un gest de-o falsă pudoare, inutil si comic. La ce bun? Eu le știam deja forma, gustul și mirosul lor de carne... Se vede că și el...
Nu imi pot dezlipi ochii de la amândoi - observ că el are ceasul la mână
- Vă și cronometrați? il intreb fără să imi pese dacă o să-mi răspundă sau nu
- Știți...Eu o plac mult... zice el in timp ce, cu fărâma de gândire pe care o mai am, imi completez singur in cap ”...spre deosebire de mine care o iubesc...”
- O placi?... De câte ori pe săptămână? nu mă pot abține să nu ii pun intrebarea asta golănească si dureroasă.
Nu îmi răspunde. Ea se uită fix, intr-un colț al camerei, nici sus nici jos - la fel ca cei care au orbit de curând și care incă nu știu proporțiile lucrurilor in întuneric. Are farmec...Ceea ce face intreaga scenă și mai greu de suportat.
El tresare. Ea clipește din gene...Imi vine să râd și il intreb:
- Te sperii usor?...
- Nu...
- Te-am intrebat pentru că ea are o sensibilitate aparte pentru oamenii care ii stârnesc instinctul matern, de pildă bărbatii care se sperie cand tună și cand se ridică vocea la ei...
Ea râde ușor, face hihi!... da, era genul ei preferat de poantă...
- Știți...incearcă el sa-mi spună ceva
- Nu știu nimic. Credeam că știu, dar m-am înșelat...Nu știu nimic...
- Ea voia de mult să vă părăsească. Dar nu știa cum s-o facă...
Am stări contrarii care se succed cu repeziciune, ca niște flashuri. Să plec. Să rămân. Să ii omor. Să mă așez pe colțul patului, să o mângâi pe păr și să mă uit adânc in ochii și in mintea ei fără să spun nimic...
Decid să plec... Atâta vreme cât ea voia de mult sa va părăsească și l-a ales pe ăsta ca să mi-o spună, ce ar mai fi de adăugat?... Nimic. Absolut nimic...
La radio cântă o trupa gay despre părăsire - m-am liniștit, deci nu sunt singur pe lumea asta, au și ei probleme...
Intru in lift și mă gândesc că, de când mă știu, sunt băgat in câte un bucluc... Acum, tocmai am ieșit dintr-unul...Ce invăț eu din asta?...
Apăs pe buton. Liftul coboară și parcă nu se mai oprește...
