luni, 21 noiembrie 2011

Iubiri imposibile




Daca n-am fi in Post, v-as intreba 
Ce dracului caut eu aici?...
Toti oamenii pe care i-am iubit, 
Sunt dincolo.
Ea, care ma ocrotea cu ochii ei castanii pana adormeam dupa-amiaza...
Cealalta Ea, care se punea la mintea mea cu care faceam jocuri de cuvinte de care râdeam impreuna...
Ea, cea care era fericita ca ma vedea alergandu-i inainte
Cealalta Ea, pe care o dureau nepasarile mele...
Fara ca eu sa-mi dau seama, cele doua Ea ma iubeau neconditionat.
Niciuna nu-mi spunea nici ce-i fericirea, 
Nici ce-i durerea...
(Dar nici Iisus nu ne-a zis nimic din ce simtea cu adevarat, asa-i?...)
Daca n-am fi in Post, v-as intreba 
Ce dracului caut eu aici?...


joi, 6 octombrie 2011

iRegret



"Cel mai bun mod de a evita gândul că ai mereu ceva de pierdut, e să-ţi aminteşti că într-o zi vei muri. Suntem deja goi, de aceea nu există niciun motiv să nu ne ascultăm inima de fiecare dată."
Steve Jobs (1955-2011)

joi, 15 septembrie 2011

Triunghiul (trei)



    ..................................................................................................................................
    ..................................................................................................................................
    ..................................................................................................................................
    ..................................................................................................................................
     ..................................................................................................................................
     ..................................................................................................................................
                                                 Hihi!... 
     ..................................................................................................................................
     ..................................................................................................................................        
   ..................................................................................................................................



Wolfgang Amadeus Mozart - Rondo alla turca
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Triunghiul (doi)





Toata viața am fost atras de femei rătăcite sau pur și simplu proaste. Nu mă interesează ce gândesc sau ce simt ele, important e să ajung rapid in patul lor unde să imi văd de treabă. Nu am fost preocupat si nu intră nici măcar in discuțiile mele, de feministele viforoase și dezlănțuite, alea care sunt abonate la reviste lucioase - cele care iși ghidează viața după rubricile ”Cum să...” ( cum să mimezi orgasmul, cum să il faci nebun după tine, cum să minți fără să te prinda...).  Fac pasiuni lungi, uneori de zile-ntregi, pentru femeile foarte frumoase, perfecte din profil și din spate, din cap pâna-n picioare....  Femeile arătoase când fac dragoste și se strâmbă de plăcere, sau când plâng și se schimonosesc de durere, tot frumoase rămân - genul asta de deformație elastică a chipului unei femei frumoase, imi stârnește cheful de a o lovi... Nu de a o bate măr (pentru asta trebuie să ai timp) ci de a o plezni peste față când facem amor intr-o poziție convenabilă, ca acum...
Buf!...Ușa se deschide de perete. In picioare stă un tip imbracat in costum - privirea imi fuge instantaneu catre fotografia inramata de la capul patului in care e el ținând-o in brațe pe ea... E soțul ei! Primul impuls e s-o intreb de ce dracului m-a chemat la ea... Niciodată nu am mai fost prins...Nu știu cum să reactionez dar nu simt frică. Gandesc limpede si nu am reflexele paralizate... Ma dau jos din pat și rămân fixat cu ochii la el
- Vă și cronometrați? intreabă el, cu ochii la ceasul de la mâna mea
Tipul, sub masca lui calmă, e mai tensionat ca mine și se vede asta chiar daca stă sprijinit de colțul ușii intr-o pozitie relaxată... 
- Știți...Eu o plac mult...mă aud spunând, fără să imi pese dacă o să trezesc vreo reacție cu vorbele astea, in el sau in ea
- O placi?... De câte ori pe săptămână? 
Tac...Niciodata nu mi-am pus intrebarea asta... O fac cu nevastă-sa de câte ori ne potrivim. La timp liber sau chef... 
- De când sunteți impreună? intreaba el
In subconștient, eram sigur că o să vină si intrebarea asta...Ce stupida si dureroasa e ”De când sunteți impreună?” de parca ar conta asta odata ce-ți vezi nevasta regulată de altul... Imi vine sa ii raspund că ”de ieri” dar eu stiu că nu e așa - cred că și el știe...
- Inventează dracului ceva! urlă el. Răspunde! Spune!...
Tresar... Cine sa inventeze?... Eu?... Ea?... Pâna una-alta, ea tace. Tace si nu ne privește pe niciunul din noi deși ea e cea care ne-a adus față in față. Ea e cea mai vinovată de toată porcăria asta...
- Te sperii usor? caută el să mă provoace intr-un fel
- Nu...
- Te-am intrebat pentru că ea are o sensibilitate aparte pentru oamenii care ii stârnesc instinctul matern, de pildă bărbatii care se sperie cand tună și cand se ridică vocea la ei... 
Aș fi vrut să ii spun că ea are o sensibilitate aparte pentru oamenii care știu să ii spună povești. Sigur, in multe dintre ele nici ea nu crede pentru că femeia poate fi convinsă doar daca vrea ea să fie, si te lasă sau nu să vezi asta... I-aș spune ăstuia că degeaba are multi bani si se-nțolește-n  costum dacă nu știe să ii spună o poveste soției lui... 
Ea râde ușor, face hihi!... probabil că mi-a citit gandurile...
- Știți...incep eu
- Nu știu nimic, imi taie el vorba. Credeam că știu, dar m-am înșelat...Nu știu nimic...
Bine, zic eu in gând, atunci mi-ai pregătit terenul pentru o cacealma
- Ea voia de mult să vă părăsească, ii spun. Dar nu știa cum s-o facă...
Tipul amuțește... Nu face nimic altceva decat să stea sprijinit in tocul ușii și să respire... Realizez abia acum ce tablou penibil - ea, goală sub un cearsaf pe care-l strânge la piept si eu, complet dezbracat in fata lor. Sau el e in costum in fata noastra?.... 
Nu stiu cât am stat asa...Un minut, un an, un secol... 
El pleacă fără să spuna un cuvant. Iese inchizând ușa calm, cu pași siguri, de om care știe ce are de făcut de acum inainte. 
Ea rămâne...Rămâne cu ochii in dreptul ușii, acolo unde el statuse...
Eu am stări contrarii care se succed cu repeziciune. Să plec? Să stau? 
Sau să o mângâi pe păr, așa cum faci cu o fată straină față de care nu simti dragoste ci doar milă că tocmai a parasit-o cel pe care-l iubea... 
In cealalta camera la radio se da un cantec pe care nu l-am mai auzit de cand eram adolescent...





joi, 1 septembrie 2011

Triunghiul (unu)






In timp ce liftul urcă mă uit pe peretele cabinei la cifrele din plastic care se aprind in ordine logică. Le urmăresc cu privirea gândindu-mă in altă parte - la faptul că toata viața am vrut să invăț. Am incercat să stau mereu lângă cei mai in vârstă, sau mai experimentați, sau mai inventivi decât mine. Până și la scoală, in clasele primare stăteam în aceeași bancă cu Todoruț care era repetent și care știa să scuipe printre dinți...
Liftul se oprește, ies și ajung in fața apartamentului. Preșul e strâmbat - probabil femeia de servici când a spălat pe jos l-a mutat de la locul lui... Intru in casă, radioul e pornit iar din dormitor se aude un scârțâit cadențat de parcă s-ar da in leagăn un copil nervos... Dar ce caută acasă la ora asta? e singura intrebare care imi vine-n minte si deschid ușa larg...
In pat e iubita mea sub un tip, intr-o poziție convenabilă...Am un moment de șoc - mi se răcesc mâinile iar durerea e atât de mare incât nu simt nimic. Nu pot decât să respir... 
Ma sprijin de tocul ușii iar el se dă jos din pat și stă - imaginea e cu atat mai ridicolă cu cât amândoi suntem in picioare, eu imbracat in costum, el gol. Ea iși trage cearșaful acoperindu-și sânii - un gest de-o falsă pudoare, inutil si comic. La ce bun? Eu le știam deja forma, gustul și mirosul lor de carne... Se vede că și el... 
Nu imi pot dezlipi ochii de la amândoi - observ că el are ceasul la mână
- Vă și cronometrați? il intreb fără să imi pese dacă o să-mi răspundă sau nu
- Știți...Eu o plac mult... zice el in timp ce, cu fărâma de gândire pe care o mai am, imi completez singur in cap ”...spre deosebire de mine care o iubesc...”
- O placi?... De câte ori pe săptămână? nu mă pot abține să nu ii pun intrebarea asta golănească si dureroasă. 
Nu îmi răspunde. Ea se uită fix, intr-un colț al camerei, nici sus nici jos - la fel ca cei care au orbit de curând și care incă nu știu proporțiile lucrurilor in întuneric. Are farmec...Ceea ce face intreaga scenă și mai greu de suportat. 
- De când sunteți impreună?
Nici acum nu primesc raspuns
- Inventează dracului ceva! urlu eu. Răspunde! Spune!...
El tresare. Ea clipește din gene...Imi vine să râd și il intreb:
- Te sperii usor?...
- Nu...
- Te-am intrebat pentru că ea are o sensibilitate aparte pentru oamenii care ii stârnesc instinctul matern, de pildă bărbatii care se sperie cand tună și cand se ridică vocea la ei... 
Ea râde ușor, face hihi!... da, era genul ei preferat de poantă...
- Știți...incearcă el sa-mi spună ceva
- Nu știu nimic. Credeam că știu, dar m-am înșelat...Nu știu nimic...
- Ea voia de mult să vă părăsească. Dar nu știa cum s-o facă...
Am stări contrarii care se succed cu repeziciune, ca niște flashuri. Să plec. Să rămân. Să ii omor. Să mă așez pe colțul patului, să o mângâi pe păr și să mă uit adânc in ochii și in mintea ei fără să spun nimic...
Decid să plec... Atâta vreme cât ea voia de mult sa va părăsească și l-a ales pe ăsta ca să mi-o spună, ce ar mai fi de adăugat?... Nimic. Absolut nimic...
La radio cântă o trupa gay despre părăsire - m-am liniștit, deci nu sunt singur pe lumea asta, au și ei probleme...
Intru in lift și mă gândesc că, de când mă știu, sunt băgat in câte un bucluc... Acum,  tocmai am ieșit dintr-unul...Ce invăț eu din asta?...
Apăs pe buton. Liftul coboară și parcă nu se mai oprește...


Fiorella Mannoia - I dubbi dell'amore
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

duminică, 28 august 2011

Via, via...




”Via via … 
Vieni via con me
Niente più ti lega a questi luoghi 
Neanche questi fiori azzuri”... 
Din căștile pe care mi le-am băgat în urechi, Paolo Conte îmi cântă melodia asta cu vocea lui obosită și virilă în timp ce îmi plimb câinele și gândurile pe Bulevardul Kiseleff... Din sens contrar vin doi țigani, un el și o ea. Se opresc, el se uită insistent la mine și imi vorbește - are dinți rari și când zâmbește seamănă cu un crocodil pui. Nu înțeleg nimic, e ca și când l-aș fi dat pe mute cu o telecomanda invizibilă.Îmi scot din ureche o cască, lăsând-o pe cealaltă - se crează un fundal sonor plăcut pentru o conversație; e ca soundtrack-ul unui film...
- Nu mai apăreți la tv, la emisiunea aia? mă întreabă el dezvelindu-și gingiile și zicând numele unui program care nu se mai face de peste doi ani. 
Desigur, mi-a recunoscut câinele - el apare foarte des la televizor, mai ales în reclame. Câteodată sunt și eu prins în cadru, dar fără intenție.
- Nu, îi răspund știind că va urma o altă întrebare
- Da´acu´ce faceți?
- Fac altceva - și îi zic numele ultimei reclame în care am apărut câteva secunde 
El se uită la ea și dau amândoi din umeri cum că n-au auzit să existe așa ceva.
- Ce mai urmăream emisiunea aia, continuă ea. Mereu mă uitam cu mama...
- Da´ ce zicea mă-ta? intervine el care tot meșterea ceva la telefonul mobil. Zi-i si dânsului ce-ți zicea mă-ta când vă uitați la emisiune...
Ea se apucă și râde. Râd amândoi, el semănând cu un crocodil pui, ea cu ea cand râde.
- Când ne uitam la emisiunea aia, mama zicea ”Uita-te bine la ăsta că poate vine intr-o zi si tă f*tă!”
Felul în care a spus-o, direct, sincer și fără urmă de vulgaritate mă face să râd. Între timp, țiganul a nimerit butonul care trebuia și mă aliniez lângă ea. Click!...Acum, în telefon e o poză cu mine și ea binedispuși. Peste un timp, și-or mai aminti din ce motiv râdeam?
Ne despărțim. Plecăm in direcții diferite. Îmi așez casca în ureche pentru a prinde finalul:
”It's wonderful 
It's wonderful 
Good luck my baby”....

Paolo Conte  - VIA CON ME
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

marți, 23 august 2011

Omul Invizibil




Puştiul trase cu sete din paiul cufundat în pahar. Înghiţi băutura acidulată şi rîgîi lung, strâmbându-şi buzele, aşa cum văzuse într-un film comic, la televizor.
- Porcule! îi spuse fata care era langă el. Tu chiar nu eşti deloc atent la ce îţi spun?
O enerva atunci când el era cu mintea aiurea in timp ce ea ii vorbea sau arăta câte ceva. Dar o și amuza latura asta  a lui ludică, de copil mare. ”Există un singur sentiment care poate genera stări contradictorii și imediate : dragostea” după cum spunea profesorul ei de filosofie și căruia îi dădea dreptate - îl iubea nespus pe băiatul de lângă ea...
- Ba da, citeai dintr-o carte despre evenimentele notabile ale anului 1963, spuse el băgându-și din nou paiul în gură... A fost anul în care bunică-mea l-a cunoscut pe Omul Invizibil. 
- Îţi baţi joc de mine? 
- Nu, ăsta chiar a existat! Aşa-i zicem noi toţi, în familie, tipului care a marcat-o pe bătrână. Ne povesteşte despre el, din când în când, deşi nimeni nu l-a cunoscut. Nici măcar mama… Deh, un mare amor, care a durat câteva luni… 
- Aha, bine… fata îşi înmuie degetul în gură, dădu pagina şi citi: “…Premiul Oscar a fost câştigat de pelicula Tom Jones iar cel mai bun actor a fost desemnat Sidney Poitier”... Ai văzut filmul ăsta?
- Nu, dar pot să-mi imaginez… răspunse puştiul, privind oblic, în sus.
- Cum să-ţi imaginezi un film pe care nu l-ai văzut?
- Nu asta… mă pot gândi că, în seara când în America se decernau premiile Oscar, chiar când Sidney Poitier întindea mâna după statuetă, aici, în România, bunică-mea îi dădea braţul ei Omului Invizibil. Era prima lor ieşire, într-o plimbare, la şosea.
- Ha,ha! Îmi place jocul ăsta “de-a imaginaţia”! Hai  să-l continuăm! Fii atent aici: În Marea Britanie se iveau zorii unui fenomen ce avea să fie denumit Beatlemania – The Beatles ocupaseră primul loc în top cu piesa “From Me To You”!
- Pentru că relaţia dintre ei se anunţa una de lungă durată dar şi pentru că afară începuse să plouă, îşi continuă puştiul povestea, bunică-mea acceptă invitaţia de a merge acasă la el. Tipul stătea undeva în apropierea Gării de Nord, am înţeles că pe Bulevardul Duca…
- Tot in acel an avut loc primul transplant de ficat efectuat de doctorii Moore şi Starzl zise fata cu un glas cântat. Ce-o mai fi făcând pacientul? O mai trăi?
- Chiar atunci când doctorul Moore făcea incizia, ea se abandona în braţele lui, şoptind : “Să ai grijă! Nu am mai fost cu niciun barbat, niciodata...”
Fata chicoti scurt, îi făcu semn cu mâna la gură, să tacă, şi continuă:
- Pe 22 noiembrie 1963, preşedintele Kennedy este împuşcat mortal, în timpul unui turneu în Dallas. Comisia pusă să investigheze cazul ajunge la concluzia că a fost vorba de un singur asasin: Lee Harvey Oswald.
- Pe cât ai zis? o intrebă băiatul oprindu-se din ronţăitul paiului.
- Pe 22 noiembrie…
- Pe 22 noiembrie 1963?! Atunci s-a născut mama… 
Întunericul înghiți mirarea de pe chipul fetei. Lanterna rămăsese fără baterii… După ce trecură momentele de teamă şi derută în care niciunul nu scosese un cuvant, se auzi vocea ei: 
- Alte baterii mai avem?… 
- Nu.
- Ţi-am spus să nu plecăm aşa la munte, izmene pe călător! Cu atât mai mult cu cât ştiai că vom înnopta în cort! Acum ce ne facem?..
Pentru că puştiului nu i se auzea decât respiraţia şi pentru că nu mai putea suporta tăcerea lui, îl mai întrebă odată, ridicând uşor tonul:
- Ce ne facem acum?
- Nimic… o să dormim. Mă gândeam… ce chestie?! La fel de brusc, cum s-a stins lanterna asta, s-a oprit şi relaţia bunicii mele cu tipul ăla. Tare cred că l-a mai iubit dacă îl mai pomeneşte şi acum… Am tras cu urechea odată la o ceartă între ea şi maica-mea şi am auzit-o zicând: “Până şi pata aia de pe şold o ai! La fel ca el!…” 
Fetei i se făcu dintr-odată frig. Întinse mâna după sticla de vodcă, o duse la gură şi trase o duşcă.  
- Cum zici că îl chema pe tip?
- Nu ştiu. Ţi-am spus doar că a avut o relaţie cu bunică-mea în 1963, că stătea pe lângă Gară, că avea un semn pe şoldul stâng….
- … şi că are un copil din flori. Adică pe mama ta! îi continuă ea fraza.
- Da, mă rog, spuse el stanjenit. Cam aşa ceva…
Fata mai trase un gât de tărie, apoi încă unul. În cap i se învîrteau imagini fără sens din diferite perioade ale vieții ei. Mâinile i se mișcau ușor, vedea asta și nu putea face nimic să le opreasca din tremurat. Avea senzația că sufletul i s-a urcat în gât și stă să iasă dându-i senzația de vomă... Cu efort se aplecă asupra băiatului şi îl sărută pe obraz a durere, dragoste şi neputinţă. Apoi îi şopti la ureche, un nume.
- ... așa îl chema...Omul Invizibil a fost bunicul meu!… Și al tău!… 
   Noapte bună!
The Beatles - From Me to You
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

vineri, 19 august 2011

Erată



Corina, una dintre cititoarele acestui blog a remarcat in mod corect ca la postarea anterioara s-a strecurat o greseala - fotografia cu Scara Virtuților este facuta la Manastirea Sucevita nu la Manastirea Humor.
Prezint scuze tuturor celor pe care, din graba si nu din rea intentie, i-am pus pe un drum inselator.
Cu exceptia acestei greseli, tot ce am scris in acel articol ramane valabil.
Multumesc,
Mircea RADU
PS: Mai jos, o fotografie cu un fragment din pictura murala de la Humor.





Eleni Karaindrou - Byzantine Psalm /Traditional (\'\'To vlemma tou Odyssea\'\' 1995)
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


miercuri, 17 august 2011

Manastirea Humorului, Bucovina




De ce acolo?: Pentru ca imi povestise o prietena de un festival de umor - de care am uitat complet, fascinat de frumusetile acelor locuri. 
Drum: Bun, cu radare din loc in loc. Sase ore de la mine de acasa pana in poarta pensiunii doamnei Uța.
Oamenii: Localitatea Manastirea Humorului are 3600 de oameni - cam cati angajati are TVR-ul.
Manastirenii au cuvant de onoare si sunt de o ospitalitate neagresiva - pe principiul daca vrei, bine; daca nu, nu... Au un accent moldovenesc mai putin pronuntat decat cei din Iași si vorbesc cântându-și cuvintele. Sunt curați si muncitori.
Mancarea si bautura: Pentru ca acolo nu a fost colectivizare, oamenii nu si-au muncit pamantul cu silă si au cultivat pe el tot ce trebuia ca sa-si hraneasca bine copiii. De aceea mancarea e sanatoasa, e bio, e fara aditivi si alte otravuri - adica gustul unui ardei gras e acela din copilaria noastra, a celor trecuti de 35 de ani; iar daca infigi o lingurita intr-un bol cu smantana, ea va sta in pozitie verticală ore-n șir... Bauturile sunt facute in casa din ingrediente naturale - am baut un excelent absint facut din anghinare si miere, cu o aroma puternica si gust mentolat (de aceea e numit Colgate...) 
Buget: Difera in functie de conditiile oferite de fiecare pensiune - in jur de 80 lei/noapte cu mic-dejun si cină consistente.
Manastirea Humor:  Sunt impresionante frescele bisericii pictate cu rosu ca si culoare predominanta (asa cum e un albastru de Voronet există si un roșu de Humor). Si da!, se simte energia pozitiva a locului. E ceva de dincolo de tine, care te face sa vorbesti in șoaptă desi esti afara...  
Altele: Aerul e dur - e locul in care oraseanul isi ia o supradoză de oxigen. Peisagiile sunt fabuloase, de povesti nemuritoare. Nu sunt tantari.
Concluzie: In Manastirea Humorului e de mers. Si de ramas acolo.
Mircea RADU,
text aparut si in Cațavencii nr.7 din 10 august 2011



George Enescu - Ciocarlia
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

vineri, 12 august 2011

”Să fii in randul lumii”






Giusi-Giusi intră la noi in casă, ma intrebă ”Ce mai faci, Mircescule?” dar nu c-o interesa neaparat, avea ea altele pe cap, ci pentru ca asa e obiceiul si se duse direct in bucatarie unde o asteptau bunica si niste cafele foarte dulci si slabe botezate chioroimane. 
Si-a tras un scaun si dupa ce s-a asezat si-a netezit fusta cu un gest rapid, dandu-si de cateva ori cu mainile inspre genunchi - un gest inutil fiindca materialul oricum era intins. Bunica se uită cu drag la ea, intarziind cu privirea asupra chipului ei intunecat de noptile lungi de insomnie...Astepta sa ii spuna motivul acestei vizite pe care, intr-un fel, il banuia.
- Cand esti prea batran pentru ceva? intreba Giusi-Giusi. Pentru orice - pentru a juca tenis, pentru a te indragosti, pentru a te ține de mana cu cineva, pentru a construi o casa...Si cine stabileste ca ai depasit varsta pentru a face ceva din toate astea? Cine?... Societatea?..
- Cine e societatea? intreba scurt bunica, parca nevrand sa-i scape ocazia asta
- Adica lumea aceea despre care e vorba in expresia ”sa fii in randul lumii”...
Bunica surâse si ii continua ideea
- ...”societatea” adica niste vecine care isi cicalesc soții intr-atat incat acestia ajung sa faca din pescuit o a doua viata. Sau, mai grav, acestia se damblagesc si tin calea elevelor de liceu promitandu-le un sfert de pensie daca li s-arata o țâță...
Giusi-Giusi râse admițând ca era just ce auzise. Bau o gura de cafea gandind la cat ii era de teama de gura lumii, de ”societate”. De ce ii era? De esec? Bun, in cazul unui esec, si fusesera destule in viata ei, a avutat-o ”societatea” cu ceva? A invatat-o cum sa calce si pe drum sa umble ca sa nu mai greseasca?...Raspunsul era nu...
Bunica, parca intuindu-i gandurile, merse mai departe:
- Oamenilor nu le plac schimbarile. Cum cred ei ca esti, asa trebuie sa fii: Giusi-Giusi, studenta la medicina, mioapa si fara noroc in dragoste - accentuă pe fara noroc in dragoste ca sa nu existe dubii ca ăsta era subiectul principal al barfei si atentiei ”societatii”. Nu conteaza ca totul e amplificat si dramatizat cinic in imaginatia lor, tu esti asa cum ei te-au etichetat, nu altfel. Nici n-ai avea cum sa fii altfel de vreme ce, subconstient sau la vedere, in cuvinte tari, ”societatea” se crede infailibila...Iar in cazul in care reusesti sa demonstrezi ca, in ceea ce te priveste, ei au construit castele de nisip, e si mai rau pentru tine...Stii ce se va intampla?
- Nu, abia ingaima Giusi-Giusi ramasa cu cana de cafea in mana, parand o statuie de ceara dintr-un muzeu al colectiilor. Ce se va intampla daca le demonstrez ca eu nu sunt asa cum cred ei?
- Te vor urî. 
Bunica spuse aceasta propozitie calm, privind-o drept in ochi pe Giusi-Giusi cu acel amestec de mila si dragoste pe care-l ai față de copilul tau care s-a imbolnavit. Si, de parca aceasta sentință n-ar fi fost de-ajuns, ea continuă...
- Te vor vorbi pe la spate iar unii chiar vor incerca sa-ti faca rau. Că de ce dom´le i-ai facut sa creada una cand de fapt e alta? Pai tu-ti bati joc de ei?... De bunavoia lor?..Pai cine te crezi dumneata?...Iar cand vor spune dumneata, vor da capul pe spate asa incat pleoapa sa acopere irisul pentru a căpăta privirea aceea pedepsitoare si trufașă, privirea dispretului absolut.
Se lăsă liniste - nu se mai auzea nici țipenie pe nicaieri. Era acea pauză in tot si in toate care vine dupa ce s-au spus mari adevaruri; acele lucruri fundamentale pe care ai norocul sa le auzi o data in viata de la cineva care te iubeste si caruia ii pasa cu-adevarat de tine - altfel, acestea nu se spun si nu se află... 
Giusi-Giusi mai statu putin la noi - bau cafeaua, o pupă pe bunica si inainte de a iesi pe usa, stăruind cu privirea asupra mea si mangaindu-ma pe cap, ma-ntrebă ”Ce mai faci, Mircescule?”. 
Vocea ei era clară, ca a unui om care stie ce are de facut de azi inainte.

Aurelian Andreescu - Oameni
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

vineri, 5 august 2011

5 - Epilog



Pentru ca 5 nu exista decat in caietele de matematica si in Rolling Stones.
Niciodata intr-un cuib de berze.




Beatles - Free As A Bird
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

joi, 4 august 2011

4 - Queen





Queen - Bohemiam Rhapsody
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

miercuri, 3 august 2011

3 - The Police





  Police - Message in a bottle
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

marți, 2 august 2011

2 - Simon & Garfunkel





SIMON & GARFUNKEL - MRS. ROBINSON
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

luni, 1 august 2011

1 - Bob Dylan





Bob Dylan - Knockin' On Heaven's Door
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

sâmbătă, 23 iulie 2011

Guma cu surprize





Un copil de pana-n zece ani, varsta cand se colectioneaza masinute de fier (care daca-s Matchbox e ideal, ca le scrie pe burtă Made in England si au suspensii) intra intr-un butic cu gandul sa cumpere o guma de mestecat. 
Indaratul tejghelii e o cocoana care isi urăste meseria si pe toti cei care ii calca pragul. Dar pustiul  n-are de unde sa stie asta, asa ca, zambind si trecand peste faptul ca nu i s-a raspuns la salut, ii cere o guma cu surprize. Apoi adaugă rapid, ca nu cumva sa uite ”Si daca se poate, din gama animele preistorice... cu Tyrannosaurus Rex”...
Dupa cateva secunde de nauceala vizibilă, timp in care a ridicat o data din sprancene si a clipit des, cocoana i-a raspuns taraganandu-si cuvintele:
- E-te floci....
PS:  Acest text e inspirat de recentele postari despre ganduri-fapte-atitudini din Romania contimporana ale domnilor profesori Dinu Lazar http://fotomaniacu.blogspot.com/2011/07/l-am-stiut-intotdeauna-ca-profesorul-de.html si Feri Attila http://feri-franciscattila.blogspot.com/2011/07/miercuri-uraaaaa-am-infrint-istoria.html .

sâmbătă, 16 iulie 2011

Regina Mamă






Maria, femeia pe care am cunoscut-o in Esquinzo Beach, spunea ca de 13 ani, in pauza de pranz, ia o paine si se duce pe plaja. 
Se dezbracă in costum de baie si, cu painea in mana, intră-n Ocean. 
Inoata in larg si o fărâmițează... 
Pestii se iau dupa ea mancand frimiturile si croindu-i o trenă stralucitoare. 
In fiecare pauza de pranz, Maria se transformă dintr-o vanzatoare la un butic intr-o sirenă.
Intr-o Regină-Mamă a pestilor din Ocean...
iulie 2004


miercuri, 13 iulie 2011

Dar cu tine, cum mai e?...





Femeia din fața mea isi freacă picioarele unul de altul, a nerabdare. Eu tac de cateva minute, ma uit pe nicaieri si repet mecanic in gand un fragment dintr-o melodie ”Are ochi de ciocolata/Si priveste uite-asa/Cand iese ea pe strada/Toti se uita dupa ea...”. 
Asteptăm nota de plată pentru ca intalnirea asta fara niciun rezultat concret e aproape de final - in fond, parca m-am obisnuit cu tatonarea, cu scanările, cu intrebarile mesteșugite la care eu trebuie sa raspund abil...
Am mancat vită. La inceput mi-o facusera mediu, in sange, si i-am rugat s-o dreaga. Dupa felul perfid in care ospatarul a zis ”sigur, cum sa nu...” mi-au adus-o probabil flegmată.  M-am gandit la tipul ala de pe Discovery care bagă-n gură toate tampeniile (odata a mâncat  niste resturi de mere pădurețe dintr-un imens căcat de urs) si friptura mi s-a parut buna. As fi baut un pahar de vin, dar eram cu motocicleta. N-am facut-o dar acum, ajuns acasa , mi-am turnat un Castel Bolovanu

Am sa dorm curand. Nu stiu daca am sa ma odihnesc... Asta presupune sa fiu linistit. Si nu sunt... Am acea impresie de ”miere in creier” care imi incetineste reactiile (de la un timp am ”miere in viitor” care ma incetineste pe mine tot - ma face sa merg cu pasi mici, din ce in ce mai mici, pentru a ma apropia cat mai târziu de ceva incert). 
Si ma apuc sa scriu – o fac pentru ca mi-am facut obisnuinta de a cauta prin mine. Nu stiu daca asta e bine sau rau. Stiu doar ca atunci cand realitatea ma nemultumeste, pentru ca e stupidă si spălăcită, intru in mine insumi si cotrobăi pe acolo. Scot din sufletești cufere amintiri, trairi, senzatii pe care le scutur de praf, le cântăresc, apoi le bag la loc asa cum erau....E așa, ca un joc...
Dar cu tine, cum mai e?



joi, 7 iulie 2011

Strange love




Te-am visat...
De fapt, am visat ideea de tine, pentru ca, in realitate, nu te cunosc.  
De fapt, in realitate, eu nu stiu decat putine lucruri si toate se leaga de prezent - știu că acum, cand scriu, sunt imbracat cu un tricou maron, că am pe masă un pahar de vin rece, sec și pal-verzui, facut din struguri tineri si că, la picioarele mele, doarme un caine ciobanesc... Mai sunt sigur, de asemenea, că in insulele Kalimantan-Borneo traieste un orangutan cu părul roșu cu o moacă simpatică, de care râdeam eu cand eram mic. Stateam asa, in fund, ma uitam la orangutanul din poza si râdeam in hohote fara sa spun nimic. Pana intr-o zi, cand ai mei au intrat la idei ”Ce are draga asta micu? o sta rău cu nervii?...De unde dragă nervi la el, tu nu vezi ce blonduț e?...” și mi-au aruncat poza...Sau mi-au ascuns-o atat de bine incat nici ei n-au mai stiut unde au pus-o...Cel putin asa am crezut pana acum 5 ani (să fie ca ieri...ce mai trece timpul...) când, o vecină, m-a chemat la ea acasă zicând că ar vrea sa-mi spuie ceva - de fapt nu ea, ci mă-sa mare ținea morțiș... 
Am urcat doua etaje (numar par, ca la mort) m-am sters pe picioare si am intrat in casa. Înăuntru, lume strânsă, moace lungi, unii la costum deja... 
”Acolo! Intrati acolo!” imi arată vecina o cameră in care era o bătrână lungita pe un pat... Intru si zic sărut mâna; doamna care ședea pe spate si respira greu, nu-mi răspunde imediat... Eh, nu-i nimic, gandesc eu, poate data viitoare... 
- Dumneata esti cutare? imi horcaie doamna numele corect. 
- Da, zic...
- Am ceva sa-ti dau... o datorie de onoare... și bagă mana sub pernă (ei, acum sa te vad cetitoareo daca stii ce scoate de acolo?!...) Cu doua degete, prinsă delicat si cu simpatie, asa cum fetișistul ține in soare o pereche de bikini, e poza cu urangutanul!...
Ma uit la ea secunde intregi. Când simt că globii oculari imi amorțesc, panoramez năuc, de cateva ori, pe distanta poză-doamnă...Si incep sa râd. Intâi timid, fără sunet, ca o grimasă, apoi pe nas, si termin in hohote. Râd cu ochii in lacrimi pana mă doare in capul pieptului – întind mâna si ma reazem de tocul ușii. A bătrână nechează si ea, dându-și cu palma peste burta  - imi zice sacadat că bunică-mea i-a dat poza acum vreo 30 si ceva de ani si că a venit vremea sa mi-o dea inapoi. Si pune-te iar pe râs. Am inteles de la vecina că ea a mai hăhăit si după plecarea mea - de altfel, coană-mare chiar a murit din cauza asta, că altfel n-avea nimic; atunci ședea-n pat că era ușor răcită... 
Ei, asta e...ce sa-i faci...Nici nu stiu daca e bine sau e rău că te-am visat. Pe tine sau ideea de tine... Dar ce conteaza? Eu sunt imbracat in tricou maron iar cainele care doarme la picioarele mele s-a facut mare...
Iar poza cu orangutanul e inramata, pe biroul meu.