Puştiul trase cu sete din paiul cufundat în pahar. Înghiţi băutura acidulată şi rîgîi lung, strâmbându-şi buzele, aşa cum văzuse într-un film comic, la televizor.
- Porcule! îi spuse fata care era langă el. Tu chiar nu eşti deloc atent la ce îţi spun?
O enerva atunci când el era cu mintea aiurea in timp ce ea ii vorbea sau arăta câte ceva. Dar o și amuza latura asta a lui ludică, de copil mare. ”Există un singur sentiment care poate genera stări contradictorii și imediate : dragostea” după cum spunea profesorul ei de filosofie și căruia îi dădea dreptate - îl iubea nespus pe băiatul de lângă ea...
- Ba da, citeai dintr-o carte despre evenimentele notabile ale anului 1963, spuse el băgându-și din nou paiul în gură... A fost anul în care bunică-mea l-a cunoscut pe Omul Invizibil.
- Îţi baţi joc de mine?
- Nu, ăsta chiar a existat! Aşa-i zicem noi toţi, în familie, tipului care a marcat-o pe bătrână. Ne povesteşte despre el, din când în când, deşi nimeni nu l-a cunoscut. Nici măcar mama… Deh, un mare amor, care a durat câteva luni…
- Aha, bine… fata îşi înmuie degetul în gură, dădu pagina şi citi: “…Premiul Oscar a fost câştigat de pelicula Tom Jones iar cel mai bun actor a fost desemnat Sidney Poitier”... Ai văzut filmul ăsta?
- Nu, dar pot să-mi imaginez… răspunse puştiul, privind oblic, în sus.
- Cum să-ţi imaginezi un film pe care nu l-ai văzut?
- Nu asta… mă pot gândi că, în seara când în America se decernau premiile Oscar, chiar când Sidney Poitier întindea mâna după statuetă, aici, în România, bunică-mea îi dădea braţul ei Omului Invizibil. Era prima lor ieşire, într-o plimbare, la şosea.
- Ha,ha! Îmi place jocul ăsta “de-a imaginaţia”! Hai să-l continuăm! Fii atent aici: În Marea Britanie se iveau zorii unui fenomen ce avea să fie denumit Beatlemania – The Beatles ocupaseră primul loc în top cu piesa “From Me To You”!
- Pentru că relaţia dintre ei se anunţa una de lungă durată dar şi pentru că afară începuse să plouă, îşi continuă puştiul povestea, bunică-mea acceptă invitaţia de a merge acasă la el. Tipul stătea undeva în apropierea Gării de Nord, am înţeles că pe Bulevardul Duca…
- Tot in acel an avut loc primul transplant de ficat efectuat de doctorii Moore şi Starzl zise fata cu un glas cântat. Ce-o mai fi făcând pacientul? O mai trăi?
- Chiar atunci când doctorul Moore făcea incizia, ea se abandona în braţele lui, şoptind : “Să ai grijă! Nu am mai fost cu niciun barbat, niciodata...”
Fata chicoti scurt, îi făcu semn cu mâna la gură, să tacă, şi continuă:
- Pe 22 noiembrie 1963, preşedintele Kennedy este împuşcat mortal, în timpul unui turneu în Dallas. Comisia pusă să investigheze cazul ajunge la concluzia că a fost vorba de un singur asasin: Lee Harvey Oswald.
- Pe cât ai zis? o intrebă băiatul oprindu-se din ronţăitul paiului.
- Pe 22 noiembrie…
- Pe 22 noiembrie 1963?! Atunci s-a născut mama…
Întunericul înghiți mirarea de pe chipul fetei. Lanterna rămăsese fără baterii… După ce trecură momentele de teamă şi derută în care niciunul nu scosese un cuvant, se auzi vocea ei:
- Alte baterii mai avem?…
- Nu.
- Ţi-am spus să nu plecăm aşa la munte, izmene pe călător! Cu atât mai mult cu cât ştiai că vom înnopta în cort! Acum ce ne facem?..
Pentru că puştiului nu i se auzea decât respiraţia şi pentru că nu mai putea suporta tăcerea lui, îl mai întrebă odată, ridicând uşor tonul:
- Ce ne facem acum?
- Nimic… o să dormim. Mă gândeam… ce chestie?! La fel de brusc, cum s-a stins lanterna asta, s-a oprit şi relaţia bunicii mele cu tipul ăla. Tare cred că l-a mai iubit dacă îl mai pomeneşte şi acum… Am tras cu urechea odată la o ceartă între ea şi maica-mea şi am auzit-o zicând: “Până şi pata aia de pe şold o ai! La fel ca el!…”
Fetei i se făcu dintr-odată frig. Întinse mâna după sticla de vodcă, o duse la gură şi trase o duşcă.
- Cum zici că îl chema pe tip?
- Nu ştiu. Ţi-am spus doar că a avut o relaţie cu bunică-mea în 1963, că stătea pe lângă Gară, că avea un semn pe şoldul stâng….
- … şi că are un copil din flori. Adică pe mama ta! îi continuă ea fraza.
- Da, mă rog, spuse el stanjenit. Cam aşa ceva…
Fata mai trase un gât de tărie, apoi încă unul. În cap i se învîrteau imagini fără sens din diferite perioade ale vieții ei. Mâinile i se mișcau ușor, vedea asta și nu putea face nimic să le opreasca din tremurat. Avea senzația că sufletul i s-a urcat în gât și stă să iasă dându-i senzația de vomă... Cu efort se aplecă asupra băiatului şi îl sărută pe obraz a durere, dragoste şi neputinţă. Apoi îi şopti la ureche, un nume.
- ... așa îl chema...Omul Invizibil a fost bunicul meu!… Și al tău!…
Noapte bună!
