...Stiti, odata am stat de vorba cu o fata tanara - avea un pic peste 20 de ani. Pentru mine era si foarte frumoasa. O chema Doina.
Mai avusese un frate, mai mic decat ea, care murise la 15 ani. Maladia lui avea un nume lung si complicat dar era recunoscuta pentru eficacitatea ei intr-un timp scurt - azi baiatul juca fotbal in curtea scolii, iar peste doua saptamani, colegii cu care se jucase ii purtau pe umeri cosciugul. Imbracati in uniforma erau. Si foarte tineri. Si pentru a tine cadența si a nu se dezechilibra, se tineau unii de altii.
La scurt timp, de suparare, mama lui si a Doinei s-a imbolnavit. Adica, tot intrebandu-se de ce i s-a luat baiatul, a facut cancer. Si a murit.
L-am cunoscut pe tatal fetei. Lucra ca muncitor intr-o fabrica. De la moartea fiului si a sotiei lui ramasese cu momente de lungi taceri in care privea asa cum fac orbii - nici in sus spre cer, nici in jos spre pamant. Ci la jumate, intr-o zare pe care o vedea doar el. Cand simtea ca i se umplu ochii de lacrimi, baga repede mana in buzunar dupa batistă cu un gest pe care nu-l constientiza - dadea o singura data, in sus si-n jos, din umeri... Asa cum fac oamenii care nu inteleg.
In pauza de masa, acest om dadea fuga acasa sa-i dea Doinei pastilele. Pentru ca, am uitat sa va spun, dar si ea se imbolnavise. Atat de grav incat nu se mai putea da jos din pat.
De la o vreme, tatal Doinei nu mai pleacă nicaieri in pauza de masa...
Se mai barbiereste o singura data pe saptamana, sambata.
Iar daca-l intrebi ce mai face, dă din umeri o singura data, in sus si-n jos... si-ti raspunde mut, asa cum e si urletul său de durere. Care izbucneste dintre omoplatii pe care si-i miscă ritmic, cum fac oamenii cand nu inteleg... Sau ca atunci cand ei plang.
Urletul lui de durere iese din acelasi loc, de unde cresc aripile ingerilor.
Cand eram in liceu, puteai impresiona o fată spunându-i „Hai pe la mine să vedem un film la video.”
Unii, mai îndrăzneți, adăugau „...că am și apă caldă”... Eu îmi aduc aminte că fratele meu mai mare a cunoscut bine o vecină zicându-i : „Hai pe la mine să ascultăm Sfinx”.
”Si dragostea si noptile si toate Aceste lumi si Marele Necuprins Devin eter ș-ajung singuratate Cu gandul cand le guști mai dinadins”
Am avut un unchi care a murit in timpul unui act sexual. De fapt, aproape imediat după. El era octogenar iar despre ea nu se stie decat ca a lasat scris cu ruj ieftin, pe oglinda băii, ”Mea plăcut! Moșiule!” - o dovada probabil insuficienta pentru milițieni, pentru ca femeia asta nu a fost gasita niciodata.
Si pentru ca moartea l-a prins intr-o asemenea situatie, rigor mortis s-a instalat pe o erectie fabuloasă, năucitoare, de legendă, asa incat nimeni nu a putut sa-i incheie unchiului pantalonii la șliț. ”Cum il ingropam așa? se intrebau mătușile mele mimand interesul pentru confortul psihic al decedatului, că lui nu i-ar fi convenit sa stea in halul asta, in fata cunoscutilor...Doar il stiti cat era de pedant...”.
Intr-un consiliu de familie, la care si eu am asistat, parerile despre inhumare au fost impartite: unii ziceau sa il imbracam intr-o redingotă care i-ar putea acoperi umflatura. Ideea a fost aplaudata – se stiau cu cineva la teatru care ne-ar fi vandut o astfel de piesa contra unei sume modeste, problema era că ce aveau ei la liber, era dintr-o opera bufă si era de culoare roz. Puteam noi sa-i facem asa ceva unchiului?...Fireste ca nu.
O alta opinie era sa luam un cosciug deschis doar pe jumatate, adica sa se vada bust, de la brau in sus... Dar s-a opus un văr de-al doilea care lucra la circ - era iluzionist. A zis ca lumea care-l cunoaste si care va veni la inmormantare o sa zica ca e un experiment de-al lui si ca urmeaza sa taie cosciugul in doua... Si ca de fapt unchiul nu e mort si se va trezi la un semn, bagand in sperieti colivăresele si caii mascați, si ca sunt amandoi niste ciudați ețetera....O sa se creeze confuzii nedorite, poate ca asistența o sa huiduie, va fi imbulzeala si ghionturi in cimitir, ceea ce nu se face...
Propunerea venita din partea unei verisoare de care imi placea mie, ca avea dintii din față usor impinsi inainte si semana cu o veveriță, a fost sa-l ardă – dar un alt unchi, preot, a ripostat dând un citat din Psalmul 50 cu care i-a inchis gura. Ma rog, atat cat se putea, ca dintii i-au ramas tot pe afara si au continuat sa ma innebuneasca...
Pana la urma bunica, suverană si calmă, dupa ce i-a ascultat pe toti, a cerut sa i se faca o cafea slaba, un chioroiman, si sa i se dea o tigara Kent. Apoi, dintre toti oamenii stransi acolo, mi-a zis mie, un copil de 10 ani, sa o urmez in odaia alaturata...Acolo se va lua hotararea!...Toti se intrebau de ce m-a ales pe mine, cu ce as putea ajuta eu si ei nu (adevarul e ca si eu m-am cam mirat...) Odata ajunsi in cealalta camera, in linistea si racoarea ei, invaluit de mirosul inconfundabil de prună uscată al Kent-ului, bunica m-a privit minute in sir fara sa spuna nimic. Aproape am incremenit cand a deschis gura...Urma sa ma intrebe... Sa imi ceara parerea...Sa ne sfatuim....Parc-o auzeam ”Mircescule, suntem intr-o situatiune delicata, fara precedent in neamul nostru... Toata tevatura asta, scapata de sub control, ne-ar putea aduce dezonoarea...De aceea, trebuiește sa cumpanim bine, sa nu ne pripim... Tu cum vezi lucrurile?” ... Dupa ce a stins tigara, m-a-ntrebat ”Mircescule, de unde ai julitura aia oribilă din genunchi?”... Ca prin vis i-am raspuns ca am cazut intr-o groapă, pe un șantier. ”Pai ce-ai cautat acolo?”...m-a mai intrebat si n-a mai asteptat sa-i zic nimic (dar nici eu nu i-as fi spus ca ma dusesem acolo ca sa fur niste țevi din plastic, lungi si verzi, cu care sa trag cornete...). M-a luat de mana si am reintrat in camera unde era consiliul familial...
Toți cei de acolo stateau smirnă, cu niște moace lungi si nu misca nimeni - singura diferenta dintre ei si unchi-miu era ca ăștia stateau in picioare iar el era intins. Intins de-a binelea. ”Am decis!, a spus scurt si apasat bunica. Il vom inmormanta imbracat cu o fustă cloș.... In sus camașă, cravată, sacou si in jos, fustă!... Care, desigur, va fi asortata cu restul imbracaminții si cu pantofii, că il stim cat era de pedant... Donatoarea acestui obiect vestimentar va fi aleasa prin tragere la sorți. Va mai spun ca decizia mea este irevocabila si ca va fi pusa in aplicare imediat!”
.......
Astazi a fost o zi frumoasa, a fost cald – aproape 20 de grade... O vreme de iesit in natura, in soare, de luat primavara in piept... Daca in vreuna din plimbarile dumneavoastra veti alege cimitirul Bellu, va felicit! Dupa parerea mea, acesta este un muzeu in aer liber si nu aveti de ce a va teme sau inspaimanta cumva...Eu deseori trec pe acolo...Ma mai uit la Eminescu, la Preda, la Caragiu, Finteșteanu, Dinică... ma mai gandesc la ce e cu viața asta... Si, de fiecare data, ma opresc in fața unui anumit mormant, ma uit in stanga si in dreapta cu grija sa nu ma vada cineva, si zambesc. Nici nu pot altfel...E locul de veci al unchiului meu. Sub numele lui, pe cruce, stă scris ”Scoțianul”...
M-am despartit de cea de-a patra sotie, o italianca cu păr ondulat si voce frumoasa. Toata sedinta, cu venirea completului, cu foitul pe scaune, cu pronuntarea sentintei a durat cateva minute. Divortul, in sine, e un act simplu si scurt...ascunde insa ani lungi de șicane, mizerii si neintelegeri; despartiri si reimpacari care se termina, de obicei, intr-o balta de spermă. Divortul s-a pronuntat la Roma, de unde m-am intors ieri.
In avion, mi-am adus aminte de o melodie pe care n-am mai ascultat-o de cand eram in liceu... Say I'm Your Number One era pe caseta audio a unui coleg imbecil care avea o sora fugita in R.F.G. (Republica Federala Germania). Caseta era neagra, Agfa, iar colegul avea o geacă impermeabilă galbenă, in permanență udă - cred ca in drum spre școală, faceau pipi pe el cainii si betivii...
Citesc in ziar ca acest fost coleg este functionar in Guvernul Romaniei.
O mai avea geaca aia?...
In liceu aveam un amic bâlbâit.
Avea probleme grave si cu litera “r”, pe care o pronunta “g” – măgar și mărar , la el sunau la fel.
Colegul meu nu invata bine, se imbraca curat dar șleampăt si era de statura medie.
Dar avea un succes fenomenal la femei – daca se impiedica pe hol, se imbujora jumatate din clasă, ca sa fiu mai clar...
Pentru că victoriile lui erau evidente, toti se intrebau ce le face de le innebuneste.
Si eu ma intrebam, la randul meu.
Au trecut multi ani de cand am absolvit liceul.
Am uitat de colegi, de colege si de amicul meu bâlbâit.
Pana intr-o zi, cand am facut o fotografie (cea pe care o atașez acestei scrieri) care mi-a dezlegat enigma...
Colegul meu balbait era atat de iubit de catre fetele din liceu, pentru ca trezea in ele o dulce spaimă.
Inconstient, puștiul de 16 ani le făcea conștiente că, in curand, ele vor deveni femei.
Si năștea in ele un sentiment cu care nici un barbat,
la nici o varsta,
de aici sau de oriunde,
nu se poate măsura...
Le trezea instinctul matern.
8 Martie e ziua dumneavoastră, doamnelor.
La multi ani!
“Ce pacat sa mori intr-o zi frumoasa ca asta” imi ziceam eu in gand, privind peisagiul pe fereastra mica a baii mele (am atasat imaginea, ca sa nu fie niciun dubiu). Am impresia ca de aceeasi parere a fost si Armand Calinescu, un pic inainte de ambuscada aceea de pe Bulevardul Eroilor... Sau am auzit-o intr-un film. Sau am cetit intr-o carte. In fine, nu mai conteaza... Cert e ca eu sunt convins ca ce am spus mai devreme, e adevarat.
Cioc-cioc-cioc, aud batai in usa (nu am sonerie). Inainte sa ma duc sa vad cine e, imi iau ceva pe mine pentru ca prin casa stau imbracat lejer, in pijama - numai cu bluza, pentru ca de cateva luni bune tot astept niste paparazzi si vreau sa ma prinda pregatit...
Deschid - Moartea.
Da, da... Moartea... Imbracata in negru, cu paltonas, cu gluga, cu coasa pe umar - tot dichisul.
E foarte mica. Scunda, vreau sa zic. Are cam o jumatate de metru (1,64 feet) - Of..., zic. Si imi trec prin minte o multime de scene, cuvinte, imagini (da, sigur ca si tu erai printre ele...) - Stai linistit, ca nu cu tine am treaba, imi zice. Am venit sa iau hamsterul. - Poftiti...si am dat usor din cap, spre inauntru - nu puteam s-o tutuiesc, dar nici s-o rog sa intre.
Am preferat sa raman pe hol, la intrare. Nu vroiam sa vad ce se intampla dincolo, in cealalta camera. Dupa cateva minute au iesit amandoi, tinandu-se de brat, la pas lejer.
Inainte sa inchid usa dupa ei, hamsterul a intors capul si, peste umar, mi-a facut cu ochiul...
