Jurnalul unui poligam. Ziua intai (si ultima) ( II )

   Si pentru ca nu poti intra si ramane in acest lăcaș de cultura (ce clișeu...) decat respectand o anumita conduita, noi am tine seama de asta. Una dintre conditii ar fi sa vorbim incet - asa cum procedeaza oamenii educați si aristocrații (și cei pe care îi doare-n gât...) Deci, as intreba-o pe fata de la recepție, in șoapta: ”unde găsim floricele si cocacola?” Iar ea mi-ar face un semn delicat, din incheietura mainii, care s-ar traduce prin ”in stanga, dupa acel ghiveci, gasiti tot ce va trebuie iar daca mai aveti nevoie de ceva, sa-mi ziceti!” ...
   Am sta toti la rând, voi clevetind (șoșnit, bine-nțeles) iar eu intrebandu-ma daca sa iau cate o galetusa pentru fiecare, sau două?... Si cand as ajunge față-n față cu vanzatorul, l-as intreba barbateste: ”Floricele aveti?”, apoi v-as privi cu coada ochiului cum chicotiti ca niste pui de manguste ce sunteti si roșiti ca-ntotdeauna cand zic aceasta poantă care e preferata voastră (si a mea, trebuie sa recunosc...) Si am ocupa noi un rand intreg la BCU, la etajul 3, in sala Constantin Radulescu-Motru (cea mai vârstnica dintre voi, intarziind la toaleta s-a ratacit de noi...si cand a intrebat de sala Radulescu-Șmotru, au dat-o afară...Bine i-au facut! Nu te poti juca cu cultura!)... Și cum am bea noi toți bautură din aia cafenie si gazoasă, voi râgâind discret, in pumn, iar eu in gand, pentru ca sunt un domn...
   Apoi as incepe sa va citesc din cartea mea preferata care este.....(imi pare rău, dar nici aici nu dau nume... si iar vor fi comentarii ”hai domnule M., zi-ne ce carte ai ales sa le citim si noi la ale noastre!”... Si iata cum, in felul asta, am descoperit că nu numai mie ci si multora dintre dumneavoastra, ne place cartea...și poligamia... Ooppss!)... As parcurge randurile scrise cu caractere garamond, incet sau rapid, dupa cum cere actiunea. Fără efort si dozandu-mi respiratia, ca un cititor profesionist. As fi un narator delicat, coborandu-mi vocea pana la șoaptă ca sa va rascolesc fin intimitatea de care nici nu mai stiati de-o vreme incoace... M-as uita din cand in cand pe deasupra marginii de sus a cartii, dar nu ca sa verific daca sunteti atente ci pentru ca vreau sa va vad visând cu ochii deschiși... E una din rarele bucurii din viata mea – nu, nu... nu sa va fac sa visati, asa cum gresit ati crezut... Ci să vă văd atente...
   Iar cand ceasul ar bate de patru fara un sfert, am pleca, pâș-pâș... Am iesi in fața Bibliotecii unde am găsi-o pe cea mai varstnica dintre voi (data afara din BCU in urma unui regretabil incident) stand la umbra, intr-o stație de getaxuri – la intoarcere, va trebui sa luam cateva, ca sa stam comod. Dar, inainte de a pleca, eu o s-o rog pe aia mijlocie (care are ochi buni) sa ne faca o poza cu telefonul ei mobil din fața Bibiotecii catre Palatul Regal, acolo, la statuia călare a Regelui Carol I. Eu si voi, restul nevestelor, am sta aliniati, cuminti, fara sa ne punem pe la spate cornițe. Am zambi ale noastre zâmbiri, aratand cat de important e să arați lumii-ntregi că n-ai nicio apasare (luâindu-ne in serios mimica feței, cativa trecatori ar muri acolo, pe loc, de inima rea – că de ce noi suntem fericiti si ei nu? Că sigur am facut noi ceva suspect de ne merge atat de bine...Ca, in general, de ce noi da si ei nu?... stiti dumneavoastra stilul... e tipic).... Iar ea, mijlocia cu ochi buni, cand sa apese pe buton, ar intreba (parc-o aud!...) ”are ceva că e calu intors cu curu' la noi?”...
   Si astfel, ar iesi o poza de nota zece: eu si voi, toate nevestele mele, fericiti, in aer liber, culți... si un cal aratandu-si curul generatiilor viitoare...

( va urma )

Asculta mai multe audio Divertisment