A vieții cheie

In copilaria mea a existat o femeie careia i se spunea Mariana-borșuleasa. Multa vreme am crezut ca borșuleasa e numele ei de familie, dar nu... Nu era poreclita asa pentru ca vindea borș, căci n-o făcea... I se zicea astfel din cauza ciclului ei menstrual care venea regulat si ținea nefiresc de mult - de aceea avusese vreo 4 soți.
Mi-o aduc aminte ca fiind mai tot timpul imbufnata, imbracata-n capot si cu parul facut permanent – din pricina asta mi se parea ca are mereu pe cap o imensa garoafa maronie.
Cand aveam vreo 9 ani, ea mi-a spus: Băi, tu ai sa faci prapad printre femei cand o sa fii mare! Dar si ele or sa-ti manance sufletul!... Nu stiu de ce, cand a zis sufletul si-a dus mana la spate si, prin capot, s-a scarpinat in cur... As intreba-o acum de unde stia ea toate astea? Cu femeile, cu prapadul... Dar Mariana-borsuleasa a murit demult – cred ca din curul ei n-a mai ramas nimic...
Azi, dupa atatia ani, pot spune ca exista femei care nu pot fi decat ale unui singur barbat. Le-am vazut. Le-am tinut in brate. Le-am stiut... M-au despartit de ele distante si diferente de tot felul... Am ramas eu singur. Eu nefacand nimic. Eu stand pe scaun in fata ferestrei si privind in gol. Eu razand in hohote, cu capul dat pe spate.
Eu, suma tuturor acestor femei.


Jean Gabin - Maintenant Je Sais
Asculta mai multe audio Muzica

Aflați despre mine că sunt bine!

Cafeaua tare și aromată
Trimisă tocmai din Costa Rica de-un amic
Plutea pe apa limpede și rece
Din ibric.

Iar el stătea și se uita fix, la nevasta lui, care îi zâmbea alb-negru, dintr-o fotografie.

Poza fusese făcută pe furiș
Când soarele era pitic,
Pe o plajă din Costa Rica
De un amic.

Astrid cea nevazută stând în ploaie si mâncand o imaginară bomboană cubaneză

Când parchez mașina în acel loc, întotdeauna e o femeie care îmi cere ceva. De fiecare dată, altceva. Pentru că e chinezoaică, am s-o botez Astrid.
Azi, mi-a cerut o bomboană cubaneză. Portocalie, aș vrea să fie! mi-a zis, cu gâtu-ntins.
Și pentru că n-am avut, am invitat-o-n mașină și i-am dat să asculte Sonata Lunii.
Am audiat amândoi, ea prefăcându-se că mănâncă o bomboană oranj, eu uitându-mă fix înainte, cu curaj.
La final, Astrid mi-a zis că melodia asta nu se poate asculta când e senin și copiii ies de la școală. Sonata Lunii trebuie pusă doar când e ceață... Când nu există umbre și când oamenii devin siluete... Sau pe ploaie! Pentru că e o melodie atât de puternică, încât depersonalizează...
Apoi Astrid a dispărut! Pur și simplu, s-a făcut nevăzută!....
Ajuns acasă, am găsit în cutia poștală această fotografie.
În mașină, eram eu și Astrid.

Tu maci

Uită-te la poza asta!
Mai uită-te o dată!...
De două, de trei, de o sută de ori până o memorezi!
Și până înțelegi cât de fragili suntem.

De crezi altfel, ești pierdut!

Reflexii

Fiul meu adolescent vine de la școală și îmi spune că viața e nasoală. Că totul e o făcătură, deci nimic n-are sens.
Deschid la întâmplare Jurnalul ținut de mine când eram de vârsta lui și citesc: Azi e ziua mea de naștere și am vomat din cauza unui măr rece. Da, da, chiar așa! Nu știu ce transformări s-au petrecut în stomacul meu, dar am borît chiar când toata lumea îmi cânta Mulți Ani Trăiască!
Îl liniștesc spunându-i că are dreptate!
Că una e, și alta pare a fi.
Că una pare a fi, și alta se reflectă.

Dar să fie liniștit și să ia partea mișto a nasolelii...

Calul cel colorat

Pentru că nu vroiam să dorm după-amiază, bunica mea îmi spunea o poveste. Întotdeauna aceeași. Era ceva cu un sergent pe care-l chema Marin și care avea un cal. Pe care, nu știu de ce, îl vopsea... Îi facea picioarele roșii, gâtul galben, capul maron, burta albastră etc... Am întrebat odată de ce trebuia calul colorat dar mi s-a dat un raspuns gen „merge și așa natural, dar lasă asta acum... tu închide ochii și dormi...”
În foarte scurt timp, mi s-a dat voie să improvizez. Așa se face că, ajunsesem ca bunica să înceapă povestea și, pe la mijloc, să mă lase pe mine să colorez calul. Să-l vopsesc cu voce tare... Și îi dădeam pe gât, picioare, coamă, burtă cu ce culori vroiam eu până când armasarul era ca o sorcovă, iar bunica mea adormea.
Am crescut.
Acum e rândul meu să inventez povești. Și să fac fotografii.
În cea pe care am atașat-o, e o pajiște de un verde înduioșător.
Pe ea aleargă, paște și e fericit un cal - nu toți oamenii mari îl văd, dar el există.
E calul colorat al copilăriei mele.

Ioana Radu - Inima de ce nu vrei sa imbatranesti
Asculta mai multe audio Muzica

Contradicția de mine

Viața mea este plină de momente și viziuni contradictorii. De pildă, o portocală cufundată într-o ghiuvetă plină cu apă, mi-a părut întotdeauna a fi un gigantic ou ochi.
Iar dacă ar fi trebuit să mor în război, sunt sigur că aș fi fost împușcat în timp ce citeam o scrisoare de la mama... Atunci! Și în niciun alt moment.

Astăzi mi-au dat rezultatul la analize. După ce le-am citit, am început să râd...

Dialog *

- Am adormit greu azi-noapte. Cand am reușit, am visat numai tâmpenii. Am fost nervoasă toată ziua.
- Eu nu pot fi nervos toată ziua. Probabil pentru că visez rar tâmpenii. Mie tâmpeniile mi se-ntâmplă.
Își pune capul în palmă, în poziția Yorik. Vorbește:
- E plăcut să trăiești într-un montagne-russe? Un pic teamă? Ți-e un pic rău?
- Toată viața mi-am trăit-o așa. Nici măcar nu mai știu cum e să pășești.

___________________________________
*) acest dialog este unul imaginar. Niciuna dintre aceste doua persoane nu există. Așa cum nu există nici tristețe, nici tâmpenii.

Anşenéu

A. este o fată foarte tânără. Pentru că părinții nu au avut timp de ea, preocupați să facă bani-mulți bani-munți de bani, are un ușor început de ulcer. Are de-asemenea o pată vineție pe gât, din cauză că se culcă cu un puști pasionat si nerăbdător (...da, e de la ea din clasă).
Îi spuneam că Fanta are același gust, dar același!, cu băutura comunistă numită Ci-Co... Sprâncenele ei nu au fost ridicate de niciun interes (față de comunism sau față de Ci-Co).
Iar felul în care mă privea în gol, mi-a amintit de mine. Da, da, de mine cel de acum mulți ani, când ședeam ghemuit lângă bunicul care îmi povestea despre Stalin (pronunțându-l cu accent pe i, ca pe Dorin).

Tu, atât de frumos și de impersonal îmbrăcată... Iar eu, atât de gol și de plin de amintiri.
D-aia îmi place să ne întâlnim ziua.... Că se poate vedea bezna care e între noi.

Fuga (in Re Minor)

Te-aș duce de mână într-o catedrală
Și te-aș lăsa acolo.
Să fii doar tu cu îngerul tău
Și să-l întrebi pe el
Ce e bine și ce e rău.
El o să-ți dea libertate să alegi, spălându-se pe mâini.
(Doamne, iartă-mă!, am glumit...)
Iar eu, afară, te-aș propti la mine-n gând,
Surâzând.
Fata mea de carne si de opiu
De m-ai lăsa de tine să m-apropiu,
Te-aș întreba:
Eu sunt M, în agenda ta?

Szerelem, szerelem

Ea este blonda si s-a nascut cu o gura cum n-am mai vazut, cu colturile usor ridicate - pare ca zâmbește tot timpul.

Ea are degete lungi, urechi cu lobul mic si vine rar in țară.

Ea este porn-star faimos in America si castiga la fel de mult pe cat sufera.

Ea este prietena mea.
Bem vin roșu, mancam nuci si ascultam muzici din filme. Dincolo de fereastra mea, orasul doarme atat cat trebuie (pentru ca maine e zi lucratoare...).
- Stii de ce nu ma mai culc cu tipe? ma intreaba intinzandu-se dupa țigări. Pentru ca in timp ce i-o trageam uneia, mi-a ramas unghia falsa in vaginul ei.
Râd. Râde și ea – sau sta serioasa, oricum nu se vede diferenta.
- Dar cel mai amuzant lucru cand esti porn-star, este ca toata lumea crede ca te poate regula...
La radio, se da melodia cu care se deschide filmul Pacientul englez.
Un cantec de jale, despre iubire.


Marta Sebestyen - Szerelem, szerelem
Asculta mai multe audio Muzica