El si ea manancau intr-un restaurant aflat la ultimul etaj al unui zgarie nori. E o noapte cu stele mii, o noapte magica, o noapte in care el o va cere de sotie pe ea. Ea inca nu stie asta si comanda desertul ei preferat - un profiterol urias... El cunoscandu-i gusturile ( sunt impreuna de mult timp...) s-a-nteles cu ospatarul si i-a dat deja inelul pe care l-a rugat sa-l bage in inima cremei din prajitura. Ea-l va descoperi cand va manca, va roși, se va emoționa, se va bucura, in final va spune ”da” cu toata gura (deasupra careia va avea o mustață de cremă, asa cum fac copiii mici cand beau lapte). Deci, va fi de bine!
Dar, ospatarul incurca cupele si serveste profiterolul la o alta masa. La care stateau un el si o ea, proaspat divortati. Ea baga lingurita in gura, descopera inelul, se emotioneaza, roșește, gandeste ”dar poate l-am judecat gresit” si ii propune sa anuleze divorțul. Sa se recasatoreasca! El e de acord si pleaca impreuna de mana, mai indragostiti ca niciodata.
La masa initiala, ei privesc toata scena. El e roșu ca un rac, iar ea e galbena de invidie (daca ar sta amandoi tâmplă lângă tâmplă, un observator atent ar spune ca ei arata ca o capsula de ampicilina). Ea ii șuieră ca niciodata el nu a fost in stare de astfel de gesturi tandre, de surprize atat de înduioșătoare, de fapte atat de cavaleresti... El nu mai intelege nimic, iar ea pleaca trantindu-i cheile de la apartament si zicandu-i teatral ”Adio!...”
El se ridica de la masa si se duce aproape de fereastra. Isi aprinde o tigara si se uita in gol, afară, la una din stelele mii (cele de care vorbeam la inceputul povestii). In geam se vede reflectata imaginea ospatarului care, pe ascuns, termina de mancat profiterolul ei.
---The End---
Acum, dati play melodiei atasate. Pe ea va curge genericul. Unii vor ramane in sală, impresionati. Altii, se vor ridica de pe locurile lor dar cu ochii la generic vrind sa vada cine a scris scenariul, cine a facut machiajul sau costumele, cine a jucat rolul ospatarului. Altii vor iesi din sala sa prinda autobuzul 182.
Nu că e ca-n viață?...
Da e ca in viata. Pana la urma tot "ospatarul " e vinovat. Din fericire!
RăspundeţiŞtergeremi-ati facut pofta de profiterol domnul Paul, unul urias daca vrea ospatarul :D
RăspundeţiŞtergerecu chestia aialalta ce sa zic, e din filme! :D
!
RăspundeţiŞtergerenu, nu e ca-n viata...e ca-n filme
RăspundeţiŞtergerein viata e asa: va place choix la creme? daca da...dumneavoastra aduceti inelul , iar eu sau altcineva ( prin tragere la sortz)face o cantitate cvadrupla de preshituri...mancati pana gasiti inelul
in viata rezista cine poate
Maestre, io unul atata am de spus: metafora cu ampicilina e URIASA! Am ras cu lacrimi. Mai ca m-ai facut sa uit ca maine nu pot merge cu fiica-mea la medic pentru ca e grevutza...
RăspundeţiŞtergereFaza cu inelul am vazut-o recent intr-un film dat la TV, cu Hugh Grant care curta fata unui mafiot jucat de James Caan. Diferenta era ca Hugh se duce la masa cealalta si ia inapoi inelul plasat gresit, pentru a-l da iubitei :)
RăspundeţiŞtergereAici finalul tau e mai interesant...
Pardon, nu era inel, era un biletel bagat intr-o placinta; in rest e la fel :)
RăspundeţiŞtergereNu cred ca e vb de inele, ci doar de realul relativism al tuturor lucrurilor. Ce s-ar fi intamplat daca...? Daca nu luam 182-ul azi si mergeam pe jos (nu as fi cunoscut-o pe ea tinandu-si tocul cazut in mana), daca beam o cola in loc de o bere (care s-au transformat in mai multe sticle de vin..). Pana la urma e vorba de alegeri, ce si cum, rezultate
RăspundeţiŞtergereDa, e ca-n viata: cu norocul si ghinioanele ei, cu realizarile si nerealizarile, cu atentiile si neatentiile, cu interese si dezinterese, cu tot ce ne este dat sa traim, sa gandim, sa apreciem, sa iubim...
RăspundeţiŞtergere