Am fost mai ieri prin cimitirul de la Săpânța și am admirat măiestria cu care meșterii au lucrat în lemn de cruce. Am comparat cu cel de Voroneț, albastrul puternic cu care sunt vopsite monumentele. Am cetit poeziile naive de pe cruci - spun naive cu afectiune, nu cu îngâmfare. Și la ieșire am gândit că renumele de cimitir vesel e o prejudecată.Majoritatea celor îngropați acolo, sunt copii peste care a dat mașina. Adolescenți pe care i-a călcat trenul. Tineri care au fost împușcați. Femei care au murit de boală înainte de a face 30 de ani. Bărbați care, din cine știe ce motive, au murit înainte de a împlini 50 de ani...
Cei care au fost acolo și parcurg aceste rânduri, cred că-și amintesc de toate astea.
Iar cei care încă n-au fost, îi rog să nu folosească exprimarea Cimitirul vesel de la Săpânța întrucât nu e adevărată.
Pur și simplu nu e adevărată.
Foarte frumos, tot.Tot . Si fotografia si povestea si lacrimile albe rosii.
RăspundeţiŞtergereLinistea mormintala dintr-un cimitir imi transmite un oarecare calm launtric. Macabru, dar adevarat:)
RăspundeţiŞtergereeu intotdeuna exprimarea aceasta "cimitir vesel" am considerat-o un oximoron..si unul atat de dur..uneori mi-e dor sa merg la cimitir, poate pare absurd, dar cred ca fac asta pentru ca am nevoie de linistea de acolo, am nevoie uneori doar sa plang..
RăspundeţiŞtergere